Arhivă pentru septembrie, 2015


Înfierea şi încorporarea în Hristos a celui iniţiat în Sfintele Taine – realizate prin Sfinte Taine precum Botezul, Mirungerea şi Euharistia – , îl conduc pe acesta la desăvârşire aici şi acum, dar şi la îndumnezeirea eshatologică care în termeni ultimi semnifică dobândirea mântuirii. Mai mult, aceste aspecte constituie fundamentul revelaţiei dumnezeieşti şi a mesajului creştin în lume, implicit în istorie, şi justifică legătura fundamentală dintre Dumnezeu şi om. În acelaşi timp subliniază cele mai importante momente ale iconomiei dumnezeieşti în vederea realizării scopului ultim, atât la nivel istoric, cât şi la cel eshatologic (mai mult…)


Schimbarea la Faţă sub aspect iconografic:

„Munte cu trei vârfuri: în vârful cel din mijloc Hristos, cu haine albe [ca lumina], stând şi binecuvântând, şi împrejurul Lui lumină cu raze; în vârful cel din dreapta [proorocul] Moise, ţinând tablele; iar în vârful cel de-a stânga, Ilie; şi amândoi stând [plecaţi ca nişte slugi] cu rugăminte, privind către Hristos. Şi din jos de Hristos [trei apostoli]: Petru, Iacov şi Ioan [fratele lui], zăcând jos [pe brânci] cu faţa la pământ şi uitându-se în sus ca uimiţi.
Şi dinapoi, pe o parte a muntelui, iarăşi Hristos, suindu-se cu cei trei apostoli (mai mult…)


sfantul atanasie cel mareSfântul Atanasie cel Mare s-a născut în Alexandria la anul 295 „«locul de întâlnire cel mai cunoscut al credinţelor, al curentelor culturale şi filosofice ale epocii». Se pare că şi-a făcut studiile în şcolile bisericeşti ale acestui mare centru teologic, dar şi ale filosofiei greceşti, şi că o vreme a petrecut în apropierea marilor pustnici ai Tebaidei, a căror influenţă se resimte” .
În anul 312 este făcut citeţ, iar apoi diacon în 318, moment după care acesta este numit secretarul patriarhului Alexandru al Alexandriei. În calitatea sa de diacon şi secretar ia parte alături de patriarh la (mai mult…)


Patriarhul Isaac si nevasta lui Rebeca, au avut doi fii gemeni. Esau si Iacov.Esau, primul nascut, era un vinator iscusit, iar Iacov era un fel de „puiul mamei”. Isaac iubea pe Esau, iar Rebeca il iubea pe Iacov. Iacov (inselatorul) avea indeminarea de a insela. Abilitatile lui cred ca au migrat in vremurile noastre si s au cuibarit in fiinta mai marilor nostri . Esau din vinator , devine vinat. Isav, fratele lui Iacov şi fiul lui Isaac, şi-a vândut (mai mult…)



Platonismul

Platon (427 î.Cr.- 347 î.Cr.), al carui nume adevărat este Aristokeles, a fost un punct de referinta , fiind considerat cel mai mare ganditor idealist al Greciei antice. Datorită chipului său viguros a fost numit Platon .Mentorul sau spiritual a fost Socrate. In opera sa a redat conceptia lui Socrate,pregatind astfel opera discipolului sau Aristotel, urmasul sau.Toti trei au pus bazele filozofice ale culturii occidentale. Filosoful Heidegger afirma că (mai mult…)


Prin lume se intelege atita natura, cit si umanitatea. Planul lui Dumnezeu cu privire la lume consta in indumnezeirea si mintuirea omenirii, dar nu separat de natura. Umanitatea e unita ontologic cu natura. Natura tine de om, il intregeste pe om, iar omul nu se poate mintui decit impreuna cu natura, actionind asupra ei. Sfintul Maxim Marturisitorul a observat ca intreaga creatie (mai mult…)


Oricine a citit Sfinta Scriptura, mai ales Cartea Facerii 6,1-4 este imposibil sa nu fi observat sintagma „fiii lui Dumnezeu”.
„Iar după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li s-au născut fiice,
Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit.
Dar Domnul Dumnezeu a zis: Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!
În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.(Geneza 6,1-4)
Cred ca fiecare si a pus intrebarea,cine sunt „fiii lui Dumnezeu” din (mai mult…)

Filme Andrey Tarkovsky

Posted: 2 septembrie 2015 in Regizori crestini
Etichete:

„Compresorul si vioara” (film de metraj mediu studentesc, 1960)
„Copilaria lui Ivan” (1962)
„Andrei Rubliov” 1969)
„Solaris” (1972)
„Oglinda” (1974)
„Calauza” (1979)
„Tempo di viaggio” (documentar, 1983)
„Nostalgia” (1983)
„Sacrificiul” (1986)