Posts Tagged ‘Religie’

Darul lacrimilor

Posted: 24 iunie 2021 in Fără categorie
Etichete:

Încă din primele secole ale monahismului s-a accentuat în mod deosebit harisma “darului lacrimilor”, trăit nu numai ca o manifestare sensibilă a căinţei, ci ca însuşi semnul transfigurării duhovniceşti. De aceea se poate vorbi despre o “teologie a lacrimilor” în spiritualitatea răsăriteană.  Sf. Ioan din Singurătate distinge trei feluri de lacrimi : cele ale omului fizic, psihic şi pnevmatic. Omul fizic plânge deoarece se gândeşte foart e mult la necazurile acestei vieţi. Omul psihic varsă lacrimi provocate de conştiinţa păcătoşeniei sale, teama de judecată, meditaţia asupra morţii, memoria vie a bunătăţii lui Dumnezeu, Cel care a revărsat permanent harul asupra sa , iar el a răspuns în totală contradicţie cu bunătatea dumnezeiască. Lacrimile omului duhovnicesc (pnevmatic) izvorăsc din :  imensa bucurie cauzată de meditaţia lui continuă asupra iubirii inefabile a lui Dumnezeu, majestăţii dumnezeieşti, slavei veacului ce va să vină.  “Darul lacrimilor” devine chiar “botezul lacrimilor”. Acest “al doilea botez” reînnoieşte harul primit prin Sfânta Taină a Botezului, face vie din nou în fiecare om care doreşte o viaţă în Hristos, starea iniţială (sine macula), pierdută prin păcatele de tot felul, care fac inoperant harul baptismal. Părintele Stăniloae: “Plânsul sau străpungerea inimii e o mărturisire a păcatelor făcută de minte lui Dumnezeu, şi un dialog nevăzut, neîncetat şi îndurerat, în care sufletul îşi recunoaşte necontenit păcatele în faţa lui Dumnezeu şi cere iertare pentru ele. Sufletul firii e atât de concentrat în această mărturisire îndurerată, încât omul uită să mănânce, biruind trebuinţele”.

Sfântul Ioan Botezătorul

Posted: 6 ianuarie 2017 in Religie
Etichete:, , , , , ,

Ioan Botezatorul este cel care L a Botezat pe Iisus Hristos  in apele Iordanului. Este numit de Iisus „cel mai mare dintre cei nascuți din femei”. Nasterea, moartea si modul in care a trait Sfintul Ioan Botezatorul reprezinta un exemplu de urmat pentru toti credinciosii. Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 24 iunie. Aceasta sarbatoare este cunoscuta în popor si sub denumirea de Sanziene sau Dragaica.S-a nascut in zilele lui Irod Antipa, imparatul Iudeii, in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Un inger il anunta pe dreptul Zaharia, preot din tata-n fiu si inaintat în virsta, pe cind era în Templul (mai mult…)

Iubirea si iertarea

Posted: 22 noiembrie 2016 in Morala
Etichete:, ,

In viata noastra putem trece prin perioade atit de grele sI de nefericite incit, atingem stari de suferinta insuportabile. Evenimentele sau chiar simpla noastra imaginatie, care le mareste semnificatia tragica, ne inspira teama profunda sau o lipsa de speranta sI incredere. Emotiile ne  “inunda” sI ne tulbura pina acolo unde..ne indepartam complet pentru un timp chiar sI de ideia ca am putea sa iesim din aceasta situatie catastrofala. Lupta omului de a iesI din aceste stari interioare tulburatoare poate fi, adesea, imposibila.Trairile interioare se afla continuu sub presiunea evenimentelor exterioare. Traim vremuri in care omul are nevoie (mai mult…)


Interpretarea gresite a din Levitic 24:16 (care interzicea, insa, blasfemia si nu pronuntia numelui lui Dumnezeu),izraielitii evitau sa pronunte numele „Iahve”. Cu timpul, a fost uitata pronuntia corecta a numelui, caci izraelitii nu aveau in limba vocale, ci scriau doar consoanele cuvintelor.Spre sfirsitl sexolului al VI lea si inceputul secolul al VII lea , Masoretii ,au introdus vocalele lor in cuvintele ebraice. Pentru ca nu cunosteau pronuntia corecta a cuvantului „Iahve”, au adaugat, in mod arbitrar, vocale in Tetragrama: „YHWN”, pe care le-au (mai mult…)